Psalmul 85
Către mai marele cântăreţilor – Un psalm al fiilor lui Core
1 Tu ai fost binevoitor cu ţara Ta, Doamne!
Ai adus înapoi pe prinşii de război ai lui Iacov;
2 ai iertat nelegiuirea poporului Tău,
3 i-ai acoperit toate păcatele; – (Oprire)
Ţi-ai abătut toată aprinderea
şi Te-ai întors din iuţimea mâniei Tale.
4 Întoarce-ne iarăşi, Dumnezeul mântuirii noastre!
Încetează-Ţi mânia împotriva noastră!
5 În veci Te vei mânia pe noi?
În veci Îţi vei lungi mânia?
6 Nu ne vei înviora iarăşi,
pentru ca să se bucure poporul Tău în Tine?
7 Arată-ne, Doamne, bunătatea Ta
şi dă-ne mântuirea Ta!
8 Eu voi asculta ce zice Dumnezeu, Domnul:
căci El vorbeşte de pace poporului Său şi iubiţilor Lui,
numai ei să nu cadă iarăşi în nebunie.
9 Da, mântuirea Lui este aproape de cei ce se tem de El,
pentru ca în ţara noastră să locuiască slava.
10 Bunătatea şi credincioşia se întâlnesc,
dreptatea şi pacea se sărută.
11 Credincioşia răsare din pământ,
şi dreptatea priveşte de la înălţimea cerurilor.
12 Domnul ne va da şi fericirea, şi pământul nostru îşi va da roadele.
13 Dreptatea va merge şi înaintea Lui,
şi-L va şi urma, călcând pe urmele paşilor Lui!
Psalmul 86
O rugăciune a lui David
1 Ia aminte, Doamne, şi ascultă-mă!
Căci sunt nenorocit şi lipsit.
2 Păzeşte-mi sufletul, căci sunt unul din cei iubiţi de Tine!
Scapă, Dumnezeule, pe robul Tău, care se încrede în Tine!
3 Ai milă de mine, Doamne!
Căci toată ziua strig către Tine.
4 Înveseleşte sufletul robului Tău, căci la Tine, Doamne, îmi înalţ sufletul.
5 Căci Tu eşti bun, Doamne, gata să ierţi
şi plin de îndurare cu toţi cei ce Te cheamă.
6 Pleacă-Ţi urechea, Doamne, la rugăciunea mea,
ia aminte la glasul cererilor mele!
7 Te chem în ziua necazului meu,
căci m-asculţi.
8 Nimeni nu este ca Tine între dumnezei, Doamne,
şi nimic nu seamănă cu lucrările Tale.
9 Toate neamurile pe care le-ai făcut vor veni să se închine înaintea Ta, Doamne,
şi să dea slavă Numelui Tău.
10 Căci Tu eşti mare şi faci minuni,
numai Tu eşti Dumnezeu.
11 Învaţă-mă căile Tale, Doamne! Eu voi umbla în adevărul Tău.
Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău.
12 Te voi lăuda din toată inima mea, Doamne Dumnezeul meu,
şi voi preamări Numele Tău în veci!
13 Căci mare este bunătatea Ta faţă de mine,
şi Tu îmi izbăveşti sufletul din adânca locuinţă a morţilor.
14 Dumnezeule, nişte îngâmfaţi s-au sculat împotriva mea,
o ceată de oameni asupritori vor să-mi ia viaţa
şi nu se gândesc la Tine.
15 Dar Tu, Doamne, Tu eşti un Dumnezeu îndurător şi milostiv,
îndelung răbdător şi bogat în bunătate şi în credincioşie.
16 Îndreaptă-Ţi privirile spre mine şi ai milă de mine:
dă tărie robului Tău
şi scapă pe fiul roabei Tale!
17 Fă un semn pentru mine,
ca să vadă vrăjmaşii mei şi să rămână de ruşine,
căci Tu mă ajuţi şi mă mângâi, Doamne!
Psalmul 87
Un psalm al fiilor lui Core – O cântare
1 Sionul are temeliile aşezate pe munţii cei sfinţi:
2 Domnul iubeşte porţile Sionului mai mult decât toate locaşurile lui Iacov.
3 Lucruri pline de slavă au fost spuse despre tine,
cetate a lui Dumnezeu! – (Oprire)
4 Eu pomenesc Egiptul şi Babilonul printre cei ce Mă cunosc; iată, ţara filistenilor, Tirul cu Etiopia:
„În Sion s-au născut.” –
5 Iar despre Sion este zis: „Toţi s-au născut în el”,
şi Cel Preaînalt îl întăreşte.
6 Domnul numără popoarele, scriindu-le:
„Acolo s-au născut.” – (Oprire)
7 Şi cei ce cântă şi cei ce joacă strigă:
„Toate izvoarele mele sunt în Tine.”
(Va urma)