Isaia 58
Adevăratul post
1 Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov, păcatele ei!
2 În toate zilele Mă întreabă şi vor să afle căile Mele, ca un neam care ar fi înfăptuit neprihănirea şi n-ar fi părăsit Legea Dumnezeului său. Îmi cer hotărâri drepte, doresc să se apropie de Dumnezeu. –
3 „La ce ne foloseşte să postim” – zic ei – „dacă Tu nu vezi? La ce să ne chinuim sufletul, dacă Tu nu ţii seama de lucrul acesta?” – Pentru că, zice Domnul, în ziua postului vostru, vă lăsaţi în voia pornirilor voastre şi asupriţi pe simbriaşii voştri.
4 Iată, postiţi ca să vă ciorovăiţi şi să vă certaţi, ca să bateţi răutăcios cu pumnul; nu postiţi cum cere ziua aceea, ca să vi se audă strigătul sus.
5 Oare acesta este postul plăcut Mie: să-şi chinuiască omul sufletul o zi? Să-şi plece capul ca un pipirig şi să se culce pe sac şi cenuşă? Aceasta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului?
6 Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug;
7 împarte-ţi pâinea cu cel flămând şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acoperă-l, şi nu întoarce spatele semenului tău.
8 Atunci lumina ta va răsări ca zorile, şi vindecarea ta va încolţi repede; neprihănirea ta îţi va merge înainte, şi slava Domnului te va însoţi.
9 Atunci tu vei chema, şi Domnul va răspunde, vei striga, şi El va zice: „Iată-Mă!” Dacă vei îndepărta jugul din mijlocul tău, ameninţările cu degetul şi vorbele de ocară,
10 dacă vei da mâncarea ta celui flămând, dacă vei sătura sufletul lipsit, atunci lumina ta va răsări peste întunecime, şi întunericul tău va fi ca ziua în amiaza mare!
11 Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.
12 Ai tăi vor zidi iarăşi pe dărâmăturile de mai înainte, vei ridica din nou temeliile străbune, vei fi numit „Dregător de spărturi”, „Cel ce drege drumurile şi face ţara cu putinţă de locuit”.
13 Dacă îţi vei opri piciorul în ziua Sabatului ca să nu-ţi faci gusturile tale în ziua Mea cea sfântă; dacă Sabatul va fi desfătarea ta, ca să sfinţeşti pe Domnul, slăvindu-L, şi dacă-L vei cinsti neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale şi nededându-te la flecării,
14 atunci te vei putea desfăta în Domnul, şi Eu te voi sui pe înălţimile ţării, te voi face să te bucuri de moştenirea tatălui tău Iacov; căci gura Domnului a vorbit.”
Isaia 59
Nelegiuirile poporului
1 Nu, mâna Domnului nu este prea scurtă ca să mântuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă,
2 ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!
3 Căci mâinile vă sunt mânjite de sânge, şi degetele, de nelegiuiri; buzele voastre spun minciuni, şi limba voastră vorbeşte nelegiuiri.
4 Niciunuia nu-i place dreptatea, niciunul nu se judecă cu dreptate; ei se bizuie pe lucruri deşarte şi spun neadevăruri, zămislesc răul şi nasc nelegiuirea.
5 Clocesc ouă de basilic şi ţes pânze de păianjen. Cine mănâncă din ouăle lor moare; şi, dacă se sparge vreunul, iese o năpârcă.
6 Pânzele lor nu slujesc la facerea hainelor, şi nu pot să se acopere cu lucrarea lor; căci lucrările lor sunt nişte lucrări nelegiuite, şi în mâinile lor sunt fapte de silnicie.
7 Picioarele lor aleargă spre rău şi se grăbesc să verse sânge nevinovat; gândurile lor sunt gânduri nelegiuite, prăpădul şi nimicirea sunt pe drumul lor.
8 Ei nu cunosc calea păcii, şi în căile lor nu este dreptate; apucă pe cărări sucite: oricine umblă pe ele nu cunoaşte pacea. –
9 De aceea, hotărârea de izbăvire este departe de noi, şi mântuirea nu ne ajunge. Aşteptăm lumina, şi iată întunericul; lucirea, şi umblăm în negură!
10 Bâjbâim ca nişte orbi de-a lungul unui zid, bâjbâim ca cei ce n-au ochi, ne poticnim ziua în amiaza mare ca noaptea, în mijlocul celor sănătoşi suntem ca nişte morţi.
11 Mormăim cu toţii ca nişte urşi, ne văităm ca nişte porumbei, aşteptăm izbăvirea, şi nu este, aşteptăm mântuirea, şi ea este departe de noi.
12 Căci fărădelegile noastre sunt multe înaintea Ta, şi păcatele noastre mărturisesc împotriva noastră; fărădelegile noastre sunt cu noi şi ne cunoaştem nelegiuirile noastre.
13 Am fost vinovaţi şi necredincioşi faţă de Domnul, am părăsit pe Dumnezeul nostru; am vorbit cu apăsare şi răzvrătire, am cugetat şi vorbit cuvinte mincinoase;
14 şi astfel izbăvirea s-a întors înapoi, şi mântuirea a stat deoparte; căci adevărul s-a poticnit în piaţa de obşte, şi neprihănirea nu poate să se apropie.
15 Adevărul s-a făcut nevăzut, şi cel ce se depărtează de rău este jefuit.
Domnul vede cu privirea mânioasă că nu mai este nicio neprihănire.
16 El vede că nu este niciun om şi Se miră că nimeni nu mijloceşte. Atunci braţul Lui Îi vine în ajutor, şi neprihănirea Lui Îl sprijină.
17 Se îmbracă cu neprihănire ca şi cu o platoşă, Îşi pune pe cap coiful mântuirii; ia răzbunarea ca o haină şi Se acoperă cu gelozia ca şi cu o manta.
18 El va răsplăti fiecăruia după faptele lui, va da potrivnicilor Săi mânia, va întoarce la fel vrăjmaşilor Săi şi va da ostroavelor plata cuvenită!
19 Atunci se vor teme de Numele Domnului cei de la apus, şi de slava Lui cei de la răsăritul soarelui; când va năvăli vrăjmaşul ca un râu, Duhul Domnului îl va pune pe fugă.
20 „Da, va veni un Răscumpărător pentru Sion, pentru cei ai lui Iacov care se vor întoarce de la păcatele lor, zice Domnul.
21 Şi iată legământul Meu cu ei, zice Domnul: „Duhul Meu, care Se odihneşte peste tine şi cuvintele Mele pe care le-am pus în gura ta nu se vor mai depărta din gura ta, nici din gura copiilor tăi, nici din gura copiilor copiilor tăi, de acum şi până-n veac, zice Domnul.”
Isaia 60
Ierusalimul zidit din nou
1 Scoală-te, luminează-te! Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine.
2 Căci iată, întunericul acoperă pământul, şi negură mare, popoarele; dar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui se arată peste tine.
3 Neamuri vor umbla în lumina ta, şi împăraţi, în strălucirea razelor tale.
4 „Ridică-ţi ochii împrejur şi priveşte: toţi se strâng şi vin spre tine! Fiii tăi vin de departe, şi fiicele tale sunt purtate pe braţe.
5 Când vei vedea aceste lucruri, vei tresări de bucurie şi îţi va bate inima şi se va lărgi, căci bogăţiile mării se vor întoarce spre tine, şi vistieriile neamurilor vor veni la tine.
6 Vei fi acoperit de o mulţime de cămile, de dromaderi din Madian şi Efa; vor veni toţi din Seba aducând aur şi tămâie şi vor vesti laudele Domnului.
7 Toate turmele Chedarului se vor aduna la tine, berbecii din Nebaiot vor fi în slujba ta; se vor sui pe altarul Meu ca jertfă plăcută Mie, şi Casa slavei Mele o voi face şi mai slăvită.
8 Cine sunt aceia care zboară ca nişte nori, ca nişte porumbei spre porumbarul lor?
9 Căci, pe Mine Mă aşteaptă ostroavele, şi corăbiile din Tarsis sunt în frunte ca să aducă înapoi de departe pe copiii tăi, cu argintul şi aurul lor, pentru Numele Domnului Dumnezeului tău, pentru Numele Sfântului lui Israel, care te proslăveşte.
10 Străinii îţi vor zidi zidurile, şi împăraţii lor îţi vor sluji; căci te-am lovit în mânia Mea, dar în îndurarea Mea am milă de tine.
11 Porţile tale vor sta veşnic deschise, nu vor fi închise nici zi nici noapte, ca să lase să intre la tine bogăţia neamurilor şi împăraţii lor cu alaiul lor.
12 Căci neamul şi împărăţia care nu-ţi vor sluji vor pieri, şi neamurile acelea vor fi în totul nimicite.
13 Slava Libanului va veni la tine, chiparosula, ulmul şi merişorul (cimişirul), cu toţii laolaltă, ca să împodobească locul Sfântului Meu Locaş, căci Eu voi proslăvi locul unde se odihnesc picioarele Mele.
14 Fiii asupritorilor tăi vor veni plecaţi înaintea ta, şi toţi cei ce te dispreţuiau se vor închina la picioarele tale şi te vor numi „Cetatea Domnului”, „Sionul Sfântului lui Israel”.
15 De unde erai părăsită şi urâtă, şi nimeni nu trecea prin tine, te voi face o podoabă veşnică, o pricină de bucurie pentru oameni din neam în neam.
16 Vei suge laptele neamurilor, vei suge ţâţa împăraţilor; şi vei şti astfel că Eu sunt Domnul, Mântuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov.
17 În loc de aramă voi aduce aur, în loc de fier voi aduce argint, în loc de lemn, aramă, şi în loc de pietre, fier. Voi face ca pacea să domnească peste tine, şi să stăpânească dreptatea.
18 Nu se va mai auzi vorbindu-se de silnicie în ţara ta, nici de pustiire şi prăpăd în ţinutul tău, ci vei numi zidurile tale „Mântuire”, şi porţile tale „Laudă”.
19 Nu soarele îţi va mai sluji ca lumină ziua, nici luna nu te va mai lumina cu lumina ei, ci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, şi Dumnezeul tău va fi slava ta.
20 Soarele tău nu va mai asfinţi, şi luna ta nu se va mai întuneca, căci Domnul va fi Lumina ta pe vecie, şi zilele suferinţei tale se vor sfârşi.
21 Nu vor mai fi decât oameni neprihăniţi în poporul tău: ei vor stăpâni ţara pe vecie, ca o odraslă sădită de Mine, lucrarea mâinilor Mele, ca să slujească spre slava Mea.
22 Cel mai mic se va face o mie, şi cel mai neînsemnat, un neam puternic. Eu, Domnul, voi grăbi aceste lucruri, la vremea lor.”
–––––––––––––––––––––––––––
a v.13 Sau: cimişirul
(Va urma)